FONDURI PRIN PNDR PENTRU INVESTITII IN POMICULTURA, PROCESARE, COOPERARE SI INFRASTRUCTURA RURALA

FONDURI PRIN PNDR PENTRU INVESTITII IN POMICULTURA, PROCESARE, COOPERARE SI INFRASTRUCTURA RURALA

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale reaminteste solicitantilor de fonduri europene nerambursabile ca in aceasta perioada sunt deschise mai multe sesiuni de primire a cererilor de finantare prin intermediul unor submasuri din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020.

O prima oportunitate deosebita o reprezinta investitiile in sectorul pomicol, prin sM 4.1a. Pana in prezent, s-au depus 28 proiecte de investitii in valoare de aproximativ 23,7 milioane de euro. Fondurile disponibile pentru depunere sunt in valoare de peste 74,4 milioane de euro si pot fi solicitate pana la data de 15 august 2019, daca nu se epuizeaza pana atunci ca urmare a cererilor de finantare primite.

„In aceasta perioada sunt deschise mai multe sesiuni de primire a cererilor de finantare prin intermediul PNDR 2020. Cei care doresc sa investeasca in agricultura si in dezvoltarea mediului rural mai au la dispozitie fonduri pentru sectorul pomicol, pentru procesare, pentru cooperare, pentru infrastructura de irigatii, iar in arealul ITI Delta Dunarii fonduri pentru infrastructura de baza si pentru investitii asociate patrimoniului cultural. Recomand solicitantilor sa intocmeasca cu atentie intreaga documentatie de depunere si, daca au nevoie de informatii suplimentare, sa se adreseze expertilor Agentiei pentru clarificari, astfel incat sa depuna proiecte bune, cu sanse mari de a se concretiza in investitii utile mediului rural”, a mentionat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Investitiile in modernizarea unitatilor de procesare sunt finantate, in aceasta perioada,  prin intermediul schemei GBER aferenta submasurii 4.2. Fondurile disponibile pentru depunerea proiectelor, pana la data de 30 iunie 2019, sunt in valoare de aproximativ 29,6 milioane de euro.

O alta linie de finantare prin intermediul careia AFIR primeste cereri de finantare este sM 4.3, componenta de infrastructura de irigatii, pentru care s-au depus, pana in acest moment, 12 proiecte in valoare de 11,8 milioane de euro. Solicitantii interesati pot depune proiecte in limita plafonului de 288 milioane de euro, pana in data de 31 august 2019, in limita fondurilor disponibile.

De asemenea, cei interesati pot depune cereri de finantare prin intermediul submasurilor 16.1 si 16.1a Sprijin pentru infiintarea si functionarea grupurilor operationale, dezvoltarea de proiecte pilot, produse si procese in sectorul agricol si in cel pomicol.
 
Alocarea financiara aferenta celor doua linii de finantare este de aproximativ 12,5 milioane de euro si este disponibila pana la data de 10 aprilie 2019 pentru 16.1 si 15 martie 2019 pentru 16.1a. Precizam ca pana acum au fost depuse 12 proiecte in valoare de peste 4 milioane de euro prin sM 16.1.
 
Pana la 30 aprilie 2019, AFIR acorda sprijin financiar din fonduri europene pentru cooperarea orizontala si verticala intre actorii din lantul de aprovizionare in sectorul agricol si cel pomicol, prin sM 16.4 si 16.4a. Alocarea financiara cumulata pentru cele doua sectoare este de peste 11,4 milioane de euro.
 
Cererile de finantare se depun online pe pagina de internet a Agentiei, www.afir.info, pana la data limita stabilita in anuntul de lansare aferent fiecarei sesiuni sau pana la epuizarea fondurilor disponibile.

Pentru intocmirea documentatiei necesare obtinerii finantarii, solicitantii de fonduri europene, nerambursabile au la dispozitie Ghidul solicitantului, care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agentiei, la sectiunea „Investitii PNDR” in pagina dedicata fiecarei submasuri in parte.