APIA - COMUNICAT DE PRESĂ

APIA - COMUNICAT DE PRESĂ

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) informează potenţialii beneficiari că până la data de 03 ianuarie 2018 inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanţare, ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, conform prevederilor OMADR nr. 1727/2015, cu completările şi modificările ulterioare.
Cererile de acord pentru finanţare aferente anului 2018 se depun la Centrele Judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sau al Municipiului Bucureşti pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat, sau unde au fost depuse cereri de plată pentru schemele de plată pe suprafaţă.

Beneficiarii ajutorului de stat sunt:
a) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;
b) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;
c) organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, aşa cum sunt definite în Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetaredezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.
Persoanele fizice pot fi acceptate ca potențiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul pentru finanţare, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere
individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Condițiile de acordare în funcţie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea potenţialii beneficiari sunt următoarele:

a) să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier);
b) să fie înscrişi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz;
c) să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
d) să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
e) suprafeţele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, cu excepţia suprafeţelor aferente legumelor cultivate în spaţii protejate. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha;
f) să exploateze/să deţină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat;
g) să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice.

Menționăm că, cererea de acord pentru finanţare se depune însoţită de următoarele documente:
a) copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;
b) adeverinţă eliberată de Primarie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate /cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
c) adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;
d) situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat si/sau producția de ciuperci estimată;
e) copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
f) situația privind calculul efectivului rulat /mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar ;
g) dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate,
după caz;
h) copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;
i) cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri funciare;
j) angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului anexa 5 din Ordin.


SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

CP_Depunere_cereri_acord_finantare_motorina_05.12.2017.pdf (362896)